Curs Pilot la CERONAV în cadrul Proiectului European COMPETING

Actual

Curs Pilot la CERONAV în cadrul Proiectului European COMPETING În data de 27 ianuarie 2022, la Galați, Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV și consorțiul Proiectului COMPETING efectuează un “Curs pilot pentru testarea metodei de audit a competențelor”.

Listele de audit ale proiectului COMPETING sunt elaborate în cadrul pachetului de lucru 4 privind asigurarea și controlul calității. Testele pentru cursul pilot, se desfășoară pe simulatorul LNG, iar participanții vor parcurge programul sesiunii de training și li se vor verifica cunoștințele, care trebuie să corespundă cerințelor competențelor din cadrul Directivei Europene 2017/2397. “Principalul obiectiv al Directivei UE constă în armonizarea legislației europene, cu scopul facilitării mobilității marinarilor din sectorul navigației pe ape interioare. Standardele comune în întreaga Uniune Europeană și recunoașterea reciprocă a calificărilor reprezintă un mare avantaj pentru personalul navigant român, în condițiile în care România este unul dintre cei mai importanți furnizori de personal din sectorul fluvial din Uniunea Europeană, cu peste 10.000 de navigatori. Recunoașterea certificărilor și accesul la locurile de muncă pentru marinarii români reprezintă un interes major pentru statul român”, a declarat Ovidiu Sorin Cupșa, Directorul General CERONAV. La întâlnire participă reprezentanți ai Academiei Maritime din Harlingen, printre care președintele EDINNA, Arjen Mintjes, membri ai Autorității Navale Române, membri ai echipei Proiectului COMPETING. CERONAV a investit la Galați în cel mai modern centru din Europa dedicat pregătirii profesionale a personalului navigant pe ape interioare.

Mai multe pe pagina de Facebook. aici

Actual
Rumble vs Youtube

Andrew Tate: Today will go down in history. Today is the day the internet is changed FOREVER. We attack at 6 pm UTC/GMT The dam will break live. Youtube is going to DIE! RUMBLE is the new video streaming platform. See why in the Tate Speech video.

Actual
Constanta – DIS-Confort Urban! Un oras imposibil de locuit

Constanta – un oras imposibil de locuit! Oras fara apa curenta, cu pene de curent frecvente si cu toate intersectiile in reparatii si un haos general! Multumim RAJA! Multumim Polaris! Multumim tuturor de la DIS-Confort URBAN! Totul in Constanta depaseste orice imaginatie: fara apa curenta 2 zile consecutiv fara curatenie …

Actual
The 41 Tenets Of Tateism

These Are The 41 Tenants On Tateism For A Man To Live By 1) I Believe That Men have The Devine Imperative to become as capable powerful and competitive possible in this life. 2)I reserve my right to my own beliefs and practices them as I see fit and I allow …