Astăzi se împlinesc 6 ani de la tragedia din Colectiv

Actual

A fost cel mai grav accident de după Revoluție, cu cele mai multe victime și cei mai mulți răniți, peste 180.

După 6 ani, în sănătate nu s-a schimbat mare lucru, iar pandemia scoate la lumină precaritatea sistemului.

De asemenea, justiția nu a reușit nici până acum să dea o sentință finală în acest proces.

De asemenea, Tribunalul Bucureşti a decis condamnarea celor trei patroni ai clubului Colectiv – Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu – la câte 11 ani şi 8 luni închisoare în dosarul privind tragedia în urma căreia au decedat 64 de persoane.

Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu au fost judecaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Pentru comemorarea victimelor, sunt organizate mai multe manifestări publice.

Slujbă de pomenire pentru victimele de la Colectiv

 

Arhiepiscopia Bucureştilor organizează, sâmbătă, slujbe de pomenire în memoria victimelor de la Colectiv la Biserica “Sf. Nicolae” – Broşteni şi în faţa fostului club, la şase ani de la tragicul eveniment.

“Se împlinesc, sâmbătă, 6 ani de la tragicul eveniment din clubul Colectiv, care a îndurerat România şi în urma căruia şi-au pierdut viaţa peste şaizeci de persoane. În memoria acestora, Arhiepiscopia Bucureştilor organizează o slujbă de pomenire la Biserica “Sf. Nicolae” – Broşteni din Bucureşti”, informează Agenţia Basilica a Patriarhiei Române, potrivit Agerpres.

Programul liturgic dedicat evenimentului este următorul:

* ora 8,00: Slujbele Utreniei şi Sfintei Liturghii, ce vor fi oficiate în Biserica parohiei “Sfântul Nicolae” – Broşteni, Protoieria Sector IV Capitală;

* ora 11,30: Slujba parastasului, care va fi oficiată în curtea Bisericii parohiei “Sfântul Nicolae” – Broşteni, Protoieria Sector IV Capitală, la monumentul edificat în memoria tinerilor de către Arhiepiscopia Bucureştilor, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel;

* ora 12,00: Slujba parastasului, care va fi oficiată în faţa fostului club Colectiv de soborul de preoţi.

Comemorarea victimelor de la Colectiv în București

 

Brigada Rutieră sfătuieşte şoferii să circule cu atenţie sâmbătă, cu ocazia unei adunări publice pentru comemorarea victimelor incendiului de la Colectiv, care va începe la Curtea de Apel Bucureşti, la ora 17,00, şi va continua la fostul club, până la ora 23,00.

Potrivit Brigăzii Rutiere, între orele 17,00 – 17,30, va avea loc adunarea participanţilor pe trotuarul din faţa Curţii de Apel Bucureşti, iar între orele 17,30 – 19,00, se va forma un lanţ uman din 4 în 4 metri, pe trotuarul din faţa Curţii de Apel Bucureşti.

Între orele 19,30 – 20,30, participanţii vor pleca din faţa Curţii de Apel Bucureşti pe traseul Splaiul Independenţei – traversarea intersecţiei strada Halelor/Splaiul Independenţei – trotuarul aferent parcului Unirii – intersecţia bulevardului I.C.Brătianu/bulevardul Unirii – traversare pe bulevardul Unirii în zona Fântâni – Pod Şerban Vodă – trotuarul de pe Splaiul Unirii – până în dreptul sediului Camerei de Comerţ – strada Bucur – cu punct final la fostul club.

Adunarea publică la locul tragediei din 2015 se va desfăşura între orele 20,30 – 22,30.

Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să păstreze o distanţă suficientă pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate şi să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri”, arată sursa citată.

Protest al comunităţii Declic în Piaţa Victoriei

Membri ai Comunităţii Declic au aprins, vineri, în Piaţa Victoriei din Capitală, în semn de protest faţă de lipsa raportărilor reale ale infecţiilor intraspitaliceşti, 500 de lumânări care au fost aranjate în aşa fel încât să formeze mesajul “Neam ucis de nosocomiale″.

Protestul a fost organizat pentru a atrage atenţia asupra pericolului la care sunt supuşi pacienţii din cauza infecţiilor “ascunse sub preş de autorităţi”, se arată într-un comunicat al Comunităţii Declic. Sursa aici

“Au trecut 6 ani de la tragedia din Colectiv, când am conştientizat cu toţii cât de grav este pericolul acestor infecţii pentru viaţa pacienţilor. Astăzi, suntem din nou în mijlocul unei alte tragedii. Zilnic, 500 de oameni mor din cauza COVID. E ca şi cum 2 avioane pline cu pasageri se prăbuşesc, zilnic, în România. Unii dintre pacienţii cu COVID ar mai fi avut şanse să scape, spun medicii, dacă secţiile de terapie intensivă nu ar fi fost pline de nosocomiale. Câţi pacienţi trebuie să mai moară, victime ale infecţiilor nosocomiale, ca guvernanţii să se ocupe, cu adevărat, de eradicarea infecţiilor?″ a declarat Anduţa Karetsou, campaigner Declic.

Wow
Locul 3 la consumul excesiv de medicamente, Romania cauta tot mai mult Centrele de Vindecare Holistica

In 2016, Romania se afla pe locul 3 in Europa la consumul excesiv de medicamente, specialistii ingrijorandu-se ca eliberarea antibioticelor din farmacii se realiza prea usor. Cu atat mai mult, statisticile din acea perioada aratau ca peste 600.000 de romani primeau in medie, zilnic, tratament antibiotic, Romania fiind al doilea …

Wow
HeRoe.s raspunsul unei companii romanesti la provocarile actuale ale pietei muncii

In 2021 romanii au aplicat de peste 12,6 milioane de ori la joburi pe eJobs.ro, cea mai mare platforma de recrutare din Romania. Numarul candidaturilor depuse este cu 34% mai mare ca in 2019 si cu 5% mai mare ca in 2020, 2021 fiind si anul cu cele mai multe …

Actual
Rezistența pomilor la îngheț

Rezistența pomilor la îngheț depinde de specia pomicolă, dar și de soiul din livadă. Astfel, cele mai rezistente specii sunt mărul, părul sau gutuiul, în timp ce specii precum cireșul, caisul sau piersicul au o iernare dificilă și sunt mai ușor afectate de înghețul târziu, de temperaturile mai scăzute. Pragurile …

omo77omo77omo777omo777omo777omo777omo777omo777winrate777winrate777winrate777UnogoalSPBOSPBOatlasbet88atlasbet88atlasbet88macanasia88macanasia88macanasia88cuanwin138cuanwin138cuanwin138
Slot GacorSlot DanaSlot PulsaBandar TogelToto Togelslot88Slot DemoSlot Totortp slotJudi BolaSlot RecehSlot MaxwinSlot BonusRaja SlotSlot ZeusSlot HokiSlot Deposit 25kSlot Depo 10kSlot Depo 5kSlot Garansi Kekalahanspbounogoalnowgoalsbobet88Sv388Agen777Agen88Asia88bet88Slot77Slot4dslot303jackpot88Joker123Pay4dIDN PokerIDN SlotMPO SlotNexus SlotUG SlotInfini88Mahjong Ways Slotparlay bolaData SgpData MacauData HkData SydneyData JepangData ChinaData KambojaData TaipeiDominoqqPkv GamesBocoran Admin JarwoBocoran Admin RikiBocoran Admin BagusBocoran Admin DikaSlot Server LuarAkun Pro ThailandAkun Pro KambojaAkun Pro JepangAkun Pro RusiaAkun Pro MalaysiaAkun Pro TaiwanAkun Pro HongkongAkun Pro SingaporeAkun Pro MyanmarAkun Pro VietnamAkun Pro AmerikaSlot Server ThailandSlot Server KambojaSlot Server JepangSlot Server RusiaSlot Server MalaysiaSlot Server TaiwanSlot Server HongkongSlot Server SingaporeSlot Server MyanmarSlot Server Vietnam
Slot GacorSlot DanaSlot PulsaBandar TogelToto Togelslot88Slot DemoSlot Totortp slotJudi BolaSlot RecehSlot MaxwinSlot BonusRaja SlotSlot ZeusSlot HokiSlot Deposit 25kSlot Depo 10kSlot Depo 5kSlot Garansi Kekalahanspbounogoalnowgoalsbobet88Sv388Agen777Agen88Asia88bet88Slot77Slot4dslot303jackpot88Joker123Pay4dIDN PokerIDN SlotMPO SlotNexus SlotUG SlotInfini88Mahjong Ways Slotparlay bolaData SgpData MacauData HkData SydneyData JepangData ChinaData KambojaData TaipeiDominoqqPkv GamesBocoran Admin JarwoBocoran Admin RikiBocoran Admin BagusBocoran Admin DikaSlot Server LuarAkun Pro ThailandAkun Pro KambojaAkun Pro JepangAkun Pro RusiaAkun Pro MalaysiaAkun Pro TaiwanAkun Pro HongkongAkun Pro SingaporeAkun Pro MyanmarAkun Pro VietnamAkun Pro AmerikaSlot Server ThailandSlot Server KambojaSlot Server JepangSlot Server RusiaSlot Server MalaysiaSlot Server TaiwanSlot Server HongkongSlot Server SingaporeSlot Server MyanmarSlot Server Vietnam