Reguli stricte impuse de Primăria Tulcea. Angajații nevaccinați nu mai pot intra în nicio instituție subordonată

Actual

Dacă nu eşti vaccinat, nu mai ai voie în sediul primăriei. Este decizia drastică luată de autorităţile din Tulcea, judeţ unde rata de infectare a depăşit 10 la mie şi unde doar 30 la sută dintre localnici sunt imunizaţi.

Este prima instituţie administrativă din ţară care ia o astfel de măsură.

otodată, la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, actorii nevaccinaţi nu mai au voie să urce pe scenă. Nici celorlalţi angajaţi nevaccinați nu li se mai permite accesul la serviciu. Din acest motiv, două spectacole au fost anulate

În instituţiile din Tulcea subordonate primăriei, nimeni nu mai intră dacă nu este vaccinat sau dacă nu poate dovedi că a trecut prin boală. Singurii nevaccinaţi care au acces sunt cei cu adeverinţă medicală.

Măsura se aplică şi pentru angajaţii instituţiilor locale. Iar dacă un salariat este suprins fără mască, este trimis imediat acasă.

Pentru localnicii nevaccinaţi, sunt puse la dispoziţie mai multe adrese de email unde pot depune şi primi documente sau răspunsuri la sesizări. Iar cei care nu se descurcă, pot lăsa actele în exteriorul clădirilor, la un angajat. Măsura poate părea dură, spune primarul, însă a hotărât să o ia după ce rata infectărilor în judeţul Tulcea a explodat.

Ștefan Ilie, primarul municipiului Tulcea: „Vaccinarea reprezintă forma supremă de imunitate şi singura. Joi, când am dat această hotărâre, incidența era pe la 8, azi vorbim de o incidenţă de 10 şi”.

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/reguli-stricte-impus-de-primaria-tulcea-angajatii-nevaccinati-nu-mai-pot-intra-in-nicio-institutie-subordonata.html?fbclid=IwAR3bglzuTgBEWQ7gBwBn7Ho5-xCrnSFKtT4b0B9EkgctS947zMbZykSSfl0

Decizie similară la Teatrul Naţional din Târgu Mureş

Şi conducerea Teatrului Naţional din Târgu Mureş a decis că atât actorii, cât şi ceilalţi angajaţi nevaccinaţi să nu mai intre în instituţie şi să muncească doar de acasă. Însă nu este clar deocamdată cum se vor putea pune în scenă spectacolele. Deocamdată, două au fost anulate.

Gasparik Attila, directorul Teatrului Naţional din Târgu Mureş: „În jur de șapte-opt colegi nu sunt vaccinaţi. Ori să se vaccineze, ori să ne dea în judecată. Un Tribunal va spune care este metodologia. Ei repeta şi îşi desfăşoară activitatea prin intermediul internetului, dar nu putem să amânăm spectacole. Nu e vorba doar de actori, e vorba şi de personalul administrativ”.

Şi unele firme private au revenit la munca la domiciliu, fără a obliga însă angajaţii să se imunizeze.

Astazi am fost agresati de un grup al fortelor de ordine pentru indrasneala de a lua aer curat pe bulevardul Mamaia din Constanta. O unitate mobila ne-a legitimat si chestionat cateva ore in frig. Maine daca racim, e clar COVID de la Fortele de ordine!

Actual
Rezistența pomilor la îngheț

Rezistența pomilor la îngheț depinde de specia pomicolă, dar și de soiul din livadă. Astfel, cele mai rezistente specii sunt mărul, părul sau gutuiul, în timp ce specii precum cireșul, caisul sau piersicul au o iernare dificilă și sunt mai ușor afectate de înghețul târziu, de temperaturile mai scăzute. Pragurile …

Actual
Un scafandru ce schimba lumea prin eroism

Scafandrii sunt adevărați eroi care-și pun în pericol viața pentru a salva vieți prețioase în adâncurile mărilor. Acești profesioniști curajoși se lasă ghidați de inima lor și își asumă riscuri imense pentru a interveni în situații de urgență sau pentru a recupera obiecte pierdute. Un exemplu de astfel de eroism …

Actual
Ziua de 8 Martie

Ziua Internațională a femeii (denumită generic Ziua femeii) este sărbătorită anual la data de 8 martie pentru a sărbători atât realizările sociale, politice și economice ale femeilor, cât și pentru a onora lupta împotriva discriminării și violenței care își fac încă simțită prezența în multe părți ale lumii. Este un punct focal în mișcarea pentru drepturile femeilor, atrăgând atenția asupra unor …