Sindromul prințesei, fenomenul care afectează tot mai mulți copii

Actual

Un nou fenomen de numit „sindromul prințesei’, afectează tot mai mulți copii și îi pune pe gânduri pe psihologi și pediatri.

Acest sindrom poate transforma un copil aflat mereu în centrul atenției familiei, într-un tânăr care nu știe să se apere singur, să negocieze ieșirea dintr-un conflict și să privească la rece situații în care nu este de fapt jignit sau agresat.

Potrivit experților, fenomenul de supra-protecție are efect de bumerang.

Deși părinții aleg să ignore acest lucru, agresiunea verbală este tot mai des întâlnită în școli. Spre exemplu, cuvinte ce nu pot fi reproduse au fost scrise de elevi într-un test făcut de un sociolog al poliției și apar foarte des în discuțiile din pauze, la clasa a cincea.

În fața unor astfel de manifestări prima reacție a celui care nu se simte confortabil ar trebui să fie să îi ceară celuilalt să se oprească, să ceară ajutorul unui adult și abia apoi să riposteze.

Sunt elevi care se plâng părinților. Dar aceștia reacționează greșit. În loc să îi învețe să stingă singuri conflictul, unii adulți merg la școală și le rezolvă problema în forță. Aceasta este doar una dintre manifestările care provoacă „sindromul prințesa’.

 

Etichetează copilul într-o lume nerealistă. Îl trimit afară, la cumpărături, în societate, în curtea școlii. Acolo nu este totul roz! Nu mai sunt prinți, nu mai sunt prințese‘, a explicat psihologul Lenke Iuhos pentru Știrile Pro TV.

Adolescenții încep să confunde micile ironii ale vârstei cu situații violente în care sunt victime. Iar cei feriți de situații dificile de viață, mai târziu vor suferi revelații dureroase.

Potrivit specialiștilor, la vârsta de 5 ani copilul trebuie să știe deja că nu e cel mai bun, cel mai frumos sau cel mai deștept, că moartea există și este ireversibilă. Și că nu pot pretinde să fie prieteni cu toți cei cu care intră în contact.

Sursă foto: 123rf.com

SO: https://baby.unica.ro/sindromul-printesei-fenomenul-care-afecteaza-tot-mai-multi-copii-2235120.html

Actual
Rezistența pomilor la îngheț

Rezistența pomilor la îngheț depinde de specia pomicolă, dar și de soiul din livadă. Astfel, cele mai rezistente specii sunt mărul, părul sau gutuiul, în timp ce specii precum cireșul, caisul sau piersicul au o iernare dificilă și sunt mai ușor afectate de înghețul târziu, de temperaturile mai scăzute. Pragurile …

Actual
Un scafandru ce schimba lumea prin eroism

Scafandrii sunt adevărați eroi care-și pun în pericol viața pentru a salva vieți prețioase în adâncurile mărilor. Acești profesioniști curajoși se lasă ghidați de inima lor și își asumă riscuri imense pentru a interveni în situații de urgență sau pentru a recupera obiecte pierdute. Un exemplu de astfel de eroism …

Actual
Ziua de 8 Martie

Ziua Internațională a femeii (denumită generic Ziua femeii) este sărbătorită anual la data de 8 martie pentru a sărbători atât realizările sociale, politice și economice ale femeilor, cât și pentru a onora lupta împotriva discriminării și violenței care își fac încă simțită prezența în multe părți ale lumii. Este un punct focal în mișcarea pentru drepturile femeilor, atrăgând atenția asupra unor …