El este şoferul vitezoman care a nenorocit o familie şi a omorât un copil pe o trecere de pietoni din Constanţa (Foto)

Comunicate de presa

Ştefan Bretan, în vârstă de 21 de ani, din Buzău, a fost reţinut după ce a omorât un copil şi a nenorocit o familie pe o trecere de pietoni din Constanţa. 

 

Aflat la volanul unui autoturism marca Volkswagen Polo, înmatriculat în Buzău, Ştefan Bretan a condus cu viteză excesivă pe Şoseaua Mangaliei din Constanţa, iar la un moment dat, pe o trecere de pietoni, a spulberat o întreagă familie.

Impactul a fost atât de puternic încât un bebeluş în vârstă de un an şi opt luni, ţinut în braţe de tatăl său, a zburat prin parbrizul maşinii vitezomanului şi a ajuns pe bancheta din spate.

Tatăl şi bunica copilului au fost spulberaţi şi aruncaţi zeci de metri pe şosea, iar o altă femeie, în vârstă de 40 de ani a fost rănită uşor.

Atât tatăl, cât şi bunica au fost grav răniţi, suferind răni numeroase. Ambii au ajuns în stare critică la spital şi se zbat între viaţă şi moarte.

Mama copilului, care se afla la câţiva metri în spatele familiei, a scăpat ca prin minune cu viaţă, însă a asistat neputincioasă la eforturile depuse de medici pentru a-i salva copilul.

Din nefericire, după zeci de minute de resuscitare, copilul a murit.

Teribilul accident a fost surprins de camerele de supraveghere montate în zonă, iar pe imagini s-a putut observa cum familia traversează strada, doi şoferi opresc pentru a le acorda prioritate, iar Ştefan Bretan, care circula cu o viteză excesivă, i-a izbit în plin.

Tânărul de 21 de ani din Buzău se afla în maşină alături de iubita lui. Tânăra a ajuns şi ea la spital după ce un ciob i-a intrat în cap.

Ştefan Bretan va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, fiind acuzat de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă

Actual
Un scafandru ce schimba lumea prin eroism

Scafandrii sunt adevărați eroi care-și pun în pericol viața pentru a salva vieți prețioase în adâncurile mărilor. Acești profesioniști curajoși se lasă ghidați de inima lor și își asumă riscuri imense pentru a interveni în situații de urgență sau pentru a recupera obiecte pierdute. Un exemplu de astfel de eroism …

Actual
Ceaiul de mușețel.Beneficii și contraindicații.

Musetelul este o planta erbacee din familia Asteracee (din care mai fac parte, de exemplu, floarea-soarelui si papadia). Poarta numele oficial de Matricaria chamomilla sau Matricaria recutita, iar in limba romana mai este numita romanita, matrice sau romanica. Planta are efecte benefice pentru organism, cunoscute inca din Antichitate. Cele mai vechi informatii dateaza din Egiptul Antic, dar …

Actual
Terapia prin muzică

Meloterapia sau terapia prin muzică este o formă de psihoterapie care utilizează muzica în diferite forme și moduri pentru a îmbunătăți starea de sănătate fizică și mentală a individului. Terapeuții folosesc muzica pentru că este o formă de stimulare senzorială, care are efecte asupra psihicului (relaxare, dezvoltarea și îmbunătățirea unor abilități, exprimarea emoțiilor …