Incepe razboiul ! Acum este nevoie de noi toti pt DNA!

Comunicate de presa

Incepe razboiul ! Like/share daca o sustii pe Doamna de fier! Acum este nevoie de noi toti !

E foarte grav! A ajun in presa internationala!!!

 

Uite ce scrie DW.COM >

Dacă Laura Codruța Kövesi e dispusă să sacrfice credibilitatea întregii instituții pentru a-și salva scaunul înseamnă că a ajuns la capătul resurselor.

După apariția unor înregistrări de la o ședință de lucru a DNA s-a declanșat o veritabilă criză în interiorul instituției. Șefa DNA Laura Codruta Kövesi a dispus o anchetă internă pentru aflarea autorilor acestor înregistrări, anunțând totodată că a dispus deschiderea unor dosare penale împotriva acestora. Dar mai înainte de a continua relatarea e nevoie de o precizare la care cititorii noștri au dreptul. Am înregistrat și editat de-a lungul anilor o mulțime de benzi audio, atât în format analogic (pe bandă magnetică) cât și în format digital, și pot spune pe temeiul acestei experiențe că nu am găsit urme ale unor intervenții de natură să modifice sensul principal al celor spuse de șefa DNA. În pofida a ceea ce se crede de către nespecialiști, posibilitățile de falsificare ale unei înregistrări audio nu sunt nelimitate. Nu poți pur și simplu să iei un pasaj dintr-un context și să-l muți în alt context fără să lași urme, căci sunetul are o complexitate aproape imposibil de reprodus. Tipul microfonului, setările de volum, distanța față de sursă, zgomotele de fond, calitatea acustică a sălii, reverberațiile, toate acestea dau sunetului o textură unică. Ceea ce poți face mai ușor și cu mai mult succes este să lucrezi pe aceeași înregistrare mutând un pasaj dintr-un loc în altul, dar chiar și așa nu poți obține decât fraze coerente relativ scurte, căci păstrând contextul mai larg îți deconspiri falsul. Nu în ultimul rând dinamica vocii trădează ușor o intervenție, căci pasajul lipit trebuie să se potrivească ca tonalitate, ritm și înălțime cu noul context. Ca să nu mai vorbim de pauze și respirație.

În consecință, înregistrarea dintr-o ședință de lucru a DNA în care Laura Codruța Kövesi presează pentru a obține mai multe rezultate pare mai curând autentică. Nu mai insistăm. De altfel șefa DNA, în loc să anunțe că a mobilizat o echipă de specialiști independenți (și nu pe ”colegii de la serviciul tehnic”) care să demonstreze că banda audio este un fals, a declanșat o anchetă internă pentru a-i depista pe cei care au făcut înregistrarea.  O investigație ca la serviciile secrete, cu testul poligraf, pe care însă mai mulți procurori au refuzat să-l accepte. Procurorii Doru Ţuluş, Mihaela Iorga şi Nicolae Marin au sesizat Inspecţia Judiciară acuzând practicile abuzive ale șefei DNA. Laura Codruța Kövesi nu s-a lăsat mai prejos și i-a destituit pur și simplu pe Doru Țuluș și Mihaela Iorga din funcțiile deținute, acuzându-i de fapte grave, comise cu mai mulți ani în urmă. În același timp însă nu mai puțin de 8 procurori DNA, dintre care unul sosise la DNA abia în februarie anul acesta, au cerut CSM să fie transferați la alte parchete. (Lumeajustiției.ro).

Pe scurt la DNA e o ambianță apăsătoare și tulbure. Se fac plângeri la CSM și Inspecția Judiciară, iar pe canele interne se transmit amenințări cu închisoarea. Șefa Direcției, ale cărei metode contestabile au fost expuse public, îi acuză în replică pe unii dintre cei mai importanți colaboratori de corupție. Dar atunci, se va întreba lumea pe bună dreptate, ce încredere se mai poate avea în anchetele DNA? E clar că Laura Codruța Kövesi a ajuns la capătul resurselor ei dacă e dispusă acum să sacrifice credibilitatea întregii instituții ca să-și salveze imaginea.

Ministrul Justiției Tudorel Toader a făcut luni dimineața o declarație care sugerează că ar fi posibil să propună, în cele din urmă, revocarea din funcție a șefei DNA: ”Eu cred că a venit vremea clarificărilor la DNA. Prin raportul acela pe care l-am prezentat destul de amplu referitor la anchetarea modului de adoptare a OUG 13, eu am tras un puternic semnal de alarmă vizavi de activitatea DNA și am subliniat nevoia imperativă ca activitatea DNA-ului să se desfășoare în limite constituționale”.

Totuși ministrul rămâne foarte prudent, căci știe prea bine că nu poate cere revocarea din funcție a șefei DNA fără argumente foarte puternice mai ales pentru mediul politic extern. Laura Codruța Kövesi a fost văzută ca garanție a luptei împotriva corupției, iertându-i-se, din acest motiv, multe lucruri, inclusiv plagiatul. Iar în cele din urmă soarta procuroarei depinde de decizia președintelui Iohannis.

Dacă nu putem anticipa cursul evenimentelor putem face în schimb o evaluare a situației în termeni generali. La DNA nu e vorba de rivalități personale, de orgolii sau de clarificări interne, ci de o criză mult mai profundă. Așa cum reiese din înregistarea de la ședința de lucru a DNA, a apărut un puternic dezacord între Laura Codruța Kövesi și proprii colaboratori privind chiar scopurile instituției și mijloacele de acțiune. Șefa DNA nu a ascuns că nu are niciun respect față de deciziile Curții Constituționale și că nu este dispusă să le respecte. Dimpotrivă, a cerut subordonaților ei să facă cât mai multe arestări la nivel înalt pentru a-și reface ascendentul pierdut și a demonstra că în ciuda obiecțiilor ”are dreptate”. Dar sunt dispuși colaboratorii ei să o urmeze pe acest drum riscant? Se pare că nu. Procurorii DNA nu mai cred nici ei în misiunea instituției, așa cum o definește  liderul ei Laura Codruța Kövesi, ceea ce explică dezertările masive din ultimul timp.

Actual
Rumble vs Youtube

Andrew Tate: Today will go down in history. Today is the day the internet is changed FOREVER. We attack at 6 pm UTC/GMT The dam will break live. Youtube is going to DIE! RUMBLE is the new video streaming platform. See why in the Tate Speech video.

Actual
Constanta – DIS-Confort Urban! Un oras imposibil de locuit

Constanta – un oras imposibil de locuit! Oras fara apa curenta, cu pene de curent frecvente si cu toate intersectiile in reparatii si un haos general! Multumim RAJA! Multumim Polaris! Multumim tuturor de la DIS-Confort URBAN! Totul in Constanta depaseste orice imaginatie: fara apa curenta 2 zile consecutiv fara curatenie …

Actual
The 41 Tenets Of Tateism

These Are The 41 Tenants On Tateism For A Man To Live By 1) I Believe That Men have The Devine Imperative to become as capable powerful and competitive possible in this life. 2)I reserve my right to my own beliefs and practices them as I see fit and I allow …